Economiști și profesori dezbat de câteva decade asupra subiectului fără să se pună de acord, iar mulți dintre ei sunt de părere că acest concept este unul care a dat greș. Dacă este așa, sau nu, vă lăsăm pe voi să decideți.

Conceptul de responsabilitate socială corporativă a fost introdus în 1953 de Howard R. Bowen, un economist american, care afirma că orice companie are o datorie față de societate. Apariția CSR a iscat un prim trend în rândul economiștilor, și anume o atitudine pro responsabilitate socială corporativă.

În paralel, o altă categorie de economiști s-a poziționat împotriva CSR, iar în 1970 Friedman publica un eseu în New York Times. Intitulat ”Doctrina Friedman: responsabilitatea socială a companiilor este să-și mărească profiturile”.

Eseul susținea că o companie nu are nicio responsabilitate față de societate sau față de public, singura responsabilitate a unui business fiind una de ordin economic, față de acționarii săi. În cuvintele lui Friedman: ”The only business of business is business”.

În încercarea de a răspunde la întrebarea ”ce este CSR?”, focusul economiștilor s-a mutat asupra găsirii unei definiții adecvate pentru responsabilitatea socială corporativă și asupra identificării problemelor din societate pentru care un business poate fi responsabil.

Un al patrulea trend iscat de CSR este acela în care economiștii s-au întrebat nu ce este, ci de ce o companie are o responsabilitate față de societate dintr-o perspectivă strict economică, întrebarea la modă fiind dacă este rentabil pentru o companie să se ridice la înălțimea așteptărilor sociale.

O altă abordare a responsabilității sociale corporative este cea din perspectiva părților interesate (stakeholderi), focusul aici fiind identificarea acestora. Definiția stakeholderilor a fost publicată pentru prima oară în 1963 de Institutul de Cercetare Stanford ca fiind ”grupurile indispensabile supraviețuirii unei companii”.

Douăzeci de ani mai târziu, profesorul de etică aplicată R. Edward Freeman a dezvoltat această definiție, ajungând la concluzia că stakeholderii sunt ”orice grup sau persoană care poate influența sau poate fi afectată de o organizație”. Împreună cu Robert Allen Phillips, Freeman a propus Principiul Responsabilității Stakeholderilor, conform căruia stakeholderii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru consecințele acțiunilor lor.

Părțile interesate nu sunt doar angajații unei companii, ci și grupurile din exteriorul companiei: clienți, furnizori, comunitatea locală, guvernul, mediul. Privit din această perspectivă, CSR este în fapt o modalitate de a le arăta corporațiilor că responsabilitatea lor nu este doar aceea de a face profit, ci și aceea de a avea grijă la felul în care ajung să fie profitabile.

Beneficiile politicii CSR într-o companie

Orice companie care are și implementează o politică de CSR este o companie pentru care reputația este importantă. Reputația pozitivă a unei companii se construiește pe baza unor factori cheie ca încredere, calitate, credibilitate sau transparență, dar și cu ajutorul unor acțiuni concrete ca investițiile în oameni sau grija față de mediu.

Astfel, CSR devine crucial în procesul de atragere a talentelor, ajutând la recrutarea, retenția și motivarea angajaților de top din cadrul companiei.

O strategie CSR va impacta pozitiv inovația și creativitatea în interiorul companiei. În același timp va contribui la construirea unor relații sănătoase atât cu angajații, cât și cu autoritățile locale, comunitatea, furnizorii și clienții companiei respective.

Mai nou, clienții sunt din ce în ce mai atrași de companiile implicate în acțiuni cu impact pozitiv asupra comunităților locale și asupra mediului, alegându-le în detrimentul celorlalte.

Responsabilitatea socială corporativă poate avea un impact pozitiv direct și asupra profitului unei companii.

De exemplu, o companie care investește în dezvoltarea infrastructurii din zona în care activează poate beneficia de scutiri de taxe și impozite din partea guvernului. Un exemplu concret sunt producătorii de cafea care investesc masiv în construcția de școli și drumuri în țări ca Brazilia, ori producătorii de materiale de construcții care construiesc împreună cu ONG-uri locale orfelinate sau modernizează școli în medii defavorizate (chiar și la noi în țară).

Desigur că aceste acțiuni sunt costisitoare și nu orice companie își poate permite investiții de o asemenea amploare. Există, însă, și alte acțiuni cu puternic impact asupra mediului și comunității, care pot fi întreprinse chiar și de companii mici.

Exemple în acest sens sunt implicarea în acțiuni de protecția mediului, cum ar fi plantarea de copaci, cadouri sau donații în bani pentru copiii din familii sărace cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau Paște, participarea la maratonuri cu scop caritabil, etc.

CSR, împreună cu misiunea, valorile și obiectivele companiei, trebuie să fie parte integrantă din identitatea unei companii. Este o strategie în sine, dar, în același timp, contribuie la definirea valorilor și misiunii companiei respective.

FOTO: Freepik